1. Dan Cernovodeanu

Dan Cernovodeanu (n.10 octombrie 1921, Ploieşti – d. 25 noiembrie 1999) a studiat în cadrul clasei palatine în primii 5 ani (1932-1937).

Fiu de ofiţer activ, Bucureşti, reprezentând armata. Frate sau văr cu genealogistul Ştefan Cernovodeanu şi istoricul Paul Cernovodeanu.

Şef de promoţie al clasei palatine.

A fost exclus din clasă în anul 1937, în urma „reducerii bugetare”.

…………..

Dan Cernovodeanu este cel din dreapta. Sursa: Arhiva personală Mihail Sorin Gaidău.
Dan Cernovodeanu este cel din dreapta. Sursa: Arhiva personală Mihail Sorin Gaidău.

După terminarea liceului (1940), a absolvit Facultatea de Istorie – avându-i printre profesori pe Aurelian Sacerdoţeanu.

A devenit istoric şi heraldist, specialist în vexilologie (studiul steagurilor ţării).

„A avut o însemnată contribuţie în cunoaşterea istoriei Tricolorului naţional, a stemelor provinciilor româneşti, a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul ţării noastre”.

„o somitate internaţională în materie de heraldică şi vexilologie” (Mihail-Sorin Gaidău) [1].

……..

După instaurarea comunismului, a fost condamnat la 5 ani de închisoare (1949-1954), iar apoi la încă 8 ani (1959-1967), fără a fi graţiat în 1964 [2].

În 1978, a reuşit să părăsească ţara şi să se stabilească la Paris.

Doctorat la Sorbona.

În 1982 a participat la înfiinţarea Casei Româneşti (La Maison Roumaine), devenind secretarul ei general, împreună cu Christina Sturza (preşedinte), Alexandru Ghika (vicepreşedinte) şi Catherine Allard (trezorier), ocupându-se de preluarea în custodie a Bibliotecii „Fundaţiei Universitare Regele Carol I”.

A publicat în „revista trimestrială de cultură” Contrapunct  apărută doi ani (1985-1986) sub îngrijira editurii Thule din Koln, Germania (director onorific: Ion Raţiu; redactor şef: George Carpat Vocke) – alături de Vintilă Horia, Ion Negoiţescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Ion Caraion, Paul Goma, Constantin Mareş, Ioan Petru Culianu, Ştefan Gane, Lucian Grigorovici, Radu Cernea, Traian Costea, Constantin Dumitrescu, Elisabet Axmann-Mocanu, Dorin Tudoran [3].

S-a întors în ţară după 1990, aducând cu diferite ocazii omagii Regelui Mihai, cu care a fost coleg de liceu, devenind chiar preşedinte al Partidului Liberal Monarhist.

A scris articolul “Am fost coleg de clasă cu regele Mihai” (în franceză: “Le roi Michel I, mon collegue de classe”), apărut în limba română în revista „Dosarele istoriei” – nr.11/1997, pp.40-45.

A ţinut diverse conferinţe, precum „Dramatica situaţie a membrilor armatei regale române în anii comunismului” (Cluj-Napoca, 3 mai 1996), în cadrul Simpozionului „Armata română în comunism”, organizat de Fundaţia Culturală Memoria – filiala Cluj.

Membru fondator al Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iaşi (13 ianuarie 1999); preşedinte: Paul Cernovodeanu; vicepreşedinte: Ștefan S. Gorovei.

A murit la 25 noiembrie 1999.

LUCRĂRI

dan cernovodeanu

Sursa: Facebook

_______________________

Notă:

[1] Am găsit într-o arhivă a site-ului „Cotidianul” un comentariu al d-lui. Gaidău din 2 martie 2011, în care domnia sa menţionează următoarele: la sugestia d-lui. Marcel Schapira, Dan Cernovodeanu a realizat „prima informare serioasă asupra posibilei apartenenţe a lui “NICOLA URS, alias HOREA”, la o frăţie de sorginte masonică („Cele trei acvile”)”, însă nu a acceptat iniţierea în francmasonerie. De asemenea, „a fost decorat cu o înaltă distincţie de către regele Spaniei în mod personal şi a facut parte dintr-un înalt ordin cavaleresc-elitist, spaniol”. Ar fi decedat în locuinţa avocatului Theodorescu din Bucureşti („fost comandor de aviatie, combatant pe frontul de Răsărit şi fost deţinut politic ţărănist”), „în condiţiuni precare, relativ neglijat şi relativ uitat de distinsa familie a sa”.

[2] Cernovodeanu a fost condamnat în 1949 la 5 ani de închisoare pentru „tentativă de trecere ilegală a frontierei (predat de sârbi)”, fiind închis şi la Penitenciarul Aiud. A fost arestat din nou în 1959 şi condamnat la 8 ani de închisoare, conform sentinţei 551 din 20 aprilie 1959, sub condamnarea de „inversiune sexuală”*. Folosit ca martor al acuzării în procesul lui Constantin Noica din martie 1960. „A acceptat reeducarea la Jilava, făcându-şi autocritica, autodemascându-se şi demascând alte persoane (în peste 600 de pagini). Nu a fost graţiat pe baza decretului din 1964, deoarece condamnarea sa nu avea bază politică” [vezi „Procesul comunismului”, p.85]. La Jilava, a devenit „secretar general” al «comitetului de reeducare» prezidat de Nicolae Penescu (fost secretar general al P.N.Ţ. şi ministru de interne). „Reeducarea consta şi aici în lecturi (cărţi, ziare, reviste), filme şi denigrarea, în scris, a partidelor cărora aparţinuseră” [sursa: aici].

* În „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, Ioan Ioanid (1923-2003), care l-a cunoscut pe Cernovodeanu, atestă acest fapt.

[3] „Regimul totalitar comunist în România, 1945-1989”, Pascu Vasile, vol. II, p.757

2 comentarii la &8222;1. Dan Cernovodeanu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s