3. Mircea Ionniţiu

Mircea Ionniţiu (n. 27 septembrie 1921) a studiat în cadrul clasei palatine pe toată durata existenţei ei (1932-1940).

Fiul unui librar de la „Cartea Românească” din Bucureşti (Nicolae Ionniţiu), reprezentând comerţul.

Pe linie paternă, provenea dintr-o familie de negustori: Străbunicul era „staroste de meseriaşi” (conducătorul breslei) în Bucureşti. Bunicul, Theodosiu (1842-1918), deschisese, împreună cu fratele său, Constantin, o librărie (mutată pe strada Şelari). Tatăl, Nicolae (1880-?), cu studii la Paris, a înfiinţat, cu alţi asociaţi, societatea „Cartea Românească”; avea un frate (Theodosiu) şi o soră (Mioara). [1] Nicolae Ionniţiu este autorul vol. „Istoria Editurii Româneşti” (Ed.Cartea Românească, 1943, Bucureşti, 256 pag.).

Numele de familie (Ionniţiu, cu varianta „Ioaniţiu”) „este probabil derivat de la latinizarea lui Ioniţă”.

Mircea a urmat primul trimestru de liceu la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti, la care studia şi fratele său mai mare, Nicolae – împreună cu Dan Cernovodeanu, de unde au fost aleşi pentru „clasa palatină” [2].

A trecut bacalaureatul în 1940 cu media 9,00.

……….

mircea-ionnitoiu-amintiri-si-reflectiuni~l_5855939A urmat Facultatea de Drept şi a devenit secretarul personal al Majestăţii Sale Regele Mihai (după 1940), în locul bucovineanului Ioan Mocsony-Stârcea, cu studii superioare în Marea Britanie (Universitatea din Cambridge).

L-a urmat pe Rege în exil în 1948, în Elveţia, Franţa şi Londra (martie 1948), stabilindu-se apoi  în Statele Unite ale Americii, împreună cu soţia lui, Rodica. Acolo, “a reuşit să aibă de lucru încă de la început”.

„Lucrează în aeronautică, are colaborări la Europa liberă şi Vocea Americii, a editat reviste româneşti” [3].

A murit la 13 noiembrie 1990.

Memoriile sale, „Amintiri şi reflecţiuni”, publicate postum (Ed.Enciclopedică, 1993, 220 pag., ISBN 973-45-0039-2), sunt, din păcate, neterminate, autorul nereuşind să mai scrie capitolele despre clasa palatină (1933-1940).

„Mircea Ionniţiu plănuise un volum detaliat despre viaţa sa în România şi în Statele Unite. Din nefericire nu a avut timp să scrie decât câteva capitole (s.n.), dar a ales judicios să compună mai întâi pe acelea care aveau valoare istorică, respectiv evenimentele din anii 1944-1947, cu o influenţă profundă asupra soartei naţiunii române şi pe care autorul le descrie nu din auzite ci ca martor ocular sau participant direct” (notă – p.27).

___________

Note: [1] Cf.”Amintiri şi reflecţiuni”, M.Ionniţiu, 1993,pp.12-13

[2] Experienţa selectării:

„Examenul de promovare al clasei a IV-a a marcat o trecere la alt stadiu de învăţământ: devenisem aproape licean. [….] Era însă un hop: trebuia să izbuteşti la examenul de admitere la liceul ales. Nu era  nici o îndoială  la ce  liceu  mă voi  prezenta.  Voi urma drumul bătut de fratele meu, Nicolae. El era înscris la Liceul Spiru Haret. […] Nu-mi aduc prea mult aminte de examenul de admitere. Ştiu că proba principală era un examen scris şi că a durat multă vreme pentru a afla rezultatul. Între timp, stăteai pe ghimpi şi te întrebai dacă nu cumva trebuie să te pregăteşti pentru un alt examen în toamnă la alt liceu. Chinurile mele s-au uşurat când am aflat că am  fost admis la Spiru Haret. Dar stagiul meu nu a durat decât un trimestru la acest liceu. Îmi amintesc că venisem cu mari ifose la liceu, căci nu degeaba fusesem premiantul întâi în toate clasele şcolii primare. Dar la liceu lucrurile nu mergeau atât de uşor ca la Clemanţa. După câteva note mai scăzute la obiecte la care credeam că sunt meşter, română şi geografie, am rămas îngândurat şi mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb metoda de lucru şi că trebuie să iau studiile în serios.  După ce am început liceul, în mijlocul toamnei, răspunzând la telefon o odată în timpul prânzului [….] am aflat că cel care chema era generalul Traian (Eremia) Grigorescu (fiul eroului de la Mărăşeşti, Eremia Grigorescu – n.n.) de la Palatul Regal. Dorea să vorbească cu tata. Am fost foarte impresionat întâi că nu-mi aminteam să avem legături cu militari, în nici un caz cu un general, dar în special cu cineva de la Palatul Regal. [….] Am uitat curând de acest lucru, până când, într-o zi aproape de Crăciun, tata mi-a dezvăluit scopul acelei chemări. Fusesem ales, cu un întreg grup de elevi de aceeaşi vârstă cu Voievodul Mihai, să fim candidaţi în clasa specială care se înfiinţa pentru educaţia moştenitorului tronului. Nu pot să spun cât de mândru am fost, cu toate că părinţii mei m-au prevenit că era foarte posibil să nu fiu încadrat în această clasă şi deci voi rămâne deziluzionat dacă nu sunt ales. Ei aflaseră că erau trei candidaţi de la liceul Spiru Haret şi era clar că nu toţi vor fi aleşi. Dar tânărul Mircea nu putea să vadă decât un rezultat pozitiv. Atunci nimeni nu cunoştea criteriile de selecţionare. [….] Ştiu doar că am fost înştiinţaţi să ne prezentăm la Palat, la intrarea de pe strada Sf. Ionică în ziua de 30 ianuarie 1933*. [….] Dar iată-mă destul de înfiorat la uşa din zidul Palatului; un ostaş din garda Palatului m-a îndreptat spre o clădire cu două etaje. La intrare, un lacheu mi-a spus să urc la etaj şi să întru în prima sală pe dreapta. Acolo erau mulţi ofiţeri şi un număr mare de elevi. Am recunoscut între ei pe doi colegi de liceu, Dan Cernovodeanu şi Radu Câmpeanu, pe ceilalţi nu-i cunoşteam. Am stat cu toţii câteva minute într-o tăcere stângace, fiind cu toţii tineri sfioşi, impresionaţi de locul unde ne aflam şi ştiind că vom deveni colegi cu unii din ei. Ne-a vorbit întâi generalul Grigorescu despre rostul  acestei reuniuni  şi că nu sosiseră  toţi cei aleşi,  unii candidaţi veneau din provincie. Ne-a spus că în curând va veni şi Voievodul Mihai căruia vom fi prezentaţi. Ne-a spus cum să ne purtăm.  Ne-am  alinitat cu  toţii  după  înălţime  şi  am  aşteptat  cu înfrigurare apariţia posibilului coleg. Atmosfera acestei aşteptări nu s-a încălzit cu apariţia ilustrului personaj, care era şi el timid. Ne-a strâns la fiecare mâna, la care noi am răspuns fiecare cu un protocolar „Să trăiţi Măria Ta!” după cum fusesem sfătuiţi şi ne-am spus numele şi liceul nostru. După plecarea lui, ni s-a spus că vom fi încunoştinţaţi dacă şi când să ne prezentăm din nou. Îmi amintesc vag că nu mult după aceasta m-a chemat directorul liceului, profesorul Focşa, să mă informeze că am fost transferat la clasa Marelui Voievod de Alba Iulia, că reprezint liceul Spiru Haret şi să continui să fac cinste acestei instituţii. După care mi-a urat noroc, mângâindu-mi şi ciocul”

(„Amintiri şi reflecţiuni”, pp.24-25)

[3] „Regimul totalitar comunist în România, 1945-1989”, Pascu Vasile, vol. II, p.838

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s